Il privesti in ochi cand ii vorbesti, ii vezi placerea si interesul din priviri si te intrebi cum de reusesti sa il faci atent la tot ce zici, cum de sta sa te asculte neincetat, cum poate sa treaca peste faptul ca tu uiti sa te mai opresti; il strangi in brate cand ti-e dor de el si te asiguri ca este acolo, langa tine…el te tine cat mai aproape sa simti ca nu mai este vorba de doua persoane…ci de una singura; il alinti cand vrei sa il vezi zambind, razi de el cand vrei sa il superi…il bati la cap cand vrei sa obtii ceva de la el, il strigi cand nu ajungi la raftul de sus al dulapului, il suni mereu, invocand ceva stupid, cand de fapt vrei doar sa-i auzi vocea, dar l-ai sunat de prea multe ori si nu poti recunoaste adevaratul motiv inca o data; il vrei cand nu este aproape, il descoperi in fiecare minut, il auzi chiar si atunci cand nu vorbeste, il recunosti usor dintr-o mare de oameni, il chemi langa tine cand vrei sa te privesti prin ochii lui si descoperi ca…poate pana la el ochii tai n-au stiut sa vada ceea ce conta, visele tale n-au stiut sa lupte pentru supravietuire, chipul tau n-a stiut sa ascunda tristetea, sufletul tau n-a stiut ca….este viu.
Il vezi ca se indeparteaza… simti ca ai nevoie de el, de prezenta lui in viata ta, dar ceva te impiedica sa-i spui; e poate teama noastra, a oamenilor, de a da fara garantia de a primi ceva inapoi, nestiind ca doar asa poti simti ca ai oferit cu adevarat…lui: o iubire mai presus de fiinta, iar tie…sinceritate: ai avut curajul sa recunosti ca esti vulnerabila. Fugi, spune-i…striga-ti iubirea…fata de el, fata de oricine o simti…uneori e important sa auda si TU STII ASTA ! :-)
