Oameni frumosi...

Mi-e sete mereu de frumusete, mai bine zis, mi-e dor mereu de oameni frumosi, …ador sa vad oameni frumosi, sa-i privesc cum trec, in simplitatea lor si sa le zambesc gandindu-ma ca ei nici nu stiu cat sunt de frumosi prin felul lor de-a fi, prin vorbele lor…prin privirea lor…prin faptul ca sunt oameni. Si cat de trist este sa vezi ca lumea asta se pierde in rautate doar pentru ca multi dintre noi uitam de “jobul” asta..de OM, preferam sa ne luam multe alte joburi..oricare, dar nu cel pentru care am fost nascuti…asta ne-ar face atat de liberi incat probabil ne-ar fi teama..n-am sti ce sa facem cu un sentiment atat de pur…E oare tarziu pentru noi ca specie? Tehnologia oricum pare sa ne inlocuiasca peste tot, si de ce nu, din moment ce suntem uneori la fel de reci precum masinariile acestea care actioneaza doar la comanda.

Dar mai bine du-te, priveste in oglinda…uita-te cum ochii sunt in perfecta simetrie cu nasul si gura de pe chipul tau…uita-te cum stai drept, demn in fata ta…mandru de ceea ce esti si gandeste-te ca asa trebuie sa ramai mereu, ca asa trebuie sa te vada si ceilalti, frumos cum te vezi tu. Sa nu ma intelegi gresit si sa crezi ca trebuie sa pleci cu oglinda dupa tine. :-) Nu asta e de facut…trebuie doar sa fii mereu la fel de sincer in fata celorlalti cum esti in fata ta, lasa-i sa te vada cum esti de fapt, nu-ti fie teama ca vor fugi…sau daca o vor face..gandeste-te ca fug de teama de a nu le cere si lor sa fie sinceri, lasa-i sa fuga..

            Hai fii curajos, omule ! Fii TU, doar simplul fapt ca esti om te face frumos…masura in care amplifici asta..depinde doar de tine.

Si iar mi-e dor de oameni frumosi, dar va am pe voi, prieteni…si profit nebuneste ca sunteti aici..si nu fac decat sa va privesc…iar si iar si iar…

Curaj...

Zilele astea mi-am dat seama de un (alt) adevar destul de trist al vremurilor noastre…al generatiei noastre: suntem lipsiti de curaj, de puterea de a decide in mod ferm si irevocabil ceea ce este bine sau nu pentru noi. Si de aici…incepe povestea, nu stim cand sau cum sa actionam, nu stim daca sa actionam acum sau mai tarziu, daca sa actionam pentru noi sau pentru altii, iar toate astea aduc odata cu ele numeroase consecinte care par sa ne ingreuneze traiul…si asa foarte complicat pentru varsta pe care o avem, ar spune majoritatea…

Dar in fond problema nu se afla in mediu, in parinti, in prieteni sau in vremurile pe care le traim ci pur si simplu in mintea noastra, in noi. Nu stim ce vrem cu adevarat, nu stim cum sa ne motivam pe noi insine, nu vrem sa aflam daca exista sau nu solutii care sa ne ajute sa trecem peste obstacolele pe care le intampinam, sfarsind prin a ne lamenta lung si inutil despre cat de greu este sa fim noi..

Cum ar fi…ca in loc de toate aceste ganduri, fara de folos, la urma urmei…sa iei un creion si o bucatica de hartie pe care sa asterni tot ceea ce vrei sa obtii, toate dorintele tale, sa le dai o prima forma fizica, o forma bruta…dar care sa-ti demonstreze ca ele exista cu adevarat. Apoi lipeste-le in locul pe care il vezi tu cel mai des, ca sa iti aduci aminte de ele tot timpul, sa stii pentru ce iesi din casa, sa stii pentru ce iei deciziile pe care le iei, sa stii ce vrei sa obtii de la ziua care abia a inceput. Da-ti seama ca singura persoana care te poate motiva cu adevarat esti tu, asta dupa ce ti-ai dat seama ce vrei de fapt de la tine.

Hai ! Curaj ! Fii convins ca merita sa depui eforturi ca sa le obtii…sunt dorintele tale. Pune mana pe creion si lipeste-ti dorintele pe frigider..pe minte…pe suflet. :-)