In asteptare...

De cand astept sa mi se implineasca visele parca am uitat sa mai visez…parca nu mai am puterea sa le inlocuiesc cu altele, mai marete, mai importante. Las sa treaca pe langa mine visele altora, le analizez, le admir…dar pierd cand las sa treaca pe langa mine visele mele…am uitat ca pe astea trebuie sa le opresc si sa le tin foarte aproape, pentru a ma agata de ele cand sunt pusa sa astept…ele trebuie sa-mi dea rabdarea necesara.

De cand astept sa vii parca am uitat sa traiesc, nu-mi mai dau seama cat de repede trec zilele…si am uitat de mult sa le mai numar, cu ce folos? Oricum nu stiu exact cand vei veni, cand imi vei spune ca nu mai am de asteptat, ca s-a terminat cu noptile lungi…

De cand astept sa aflu tainele mari ale vietii mele…parca nu mai stiu sa vad micile taine, ascunse in spatele lucrurilor simple care ma inconjoara, care dau in fond culoare zilelor mele, care ma indeamna dimineata sa pornesc spre ziua ce tocmai a inceput…

De cand astept momentul potrivit pentru a face asta, parca mi-au luat-o altii inainte …si mi-am dat seama ca momentul potrivit este ceva ce intarzie mereu sa apara…eu trebuie sa fac contextul potrivit pentru moment…

De cand astept raspunsul la intrebarile care ma framanta, parca am uitat sa ma mai intreb si alte lucruri, sa fiu curioasa si asupra altor aspecte, sa cercetez si altceva in afara de ceea ce am cercetat pana acum si mi-a ridicat semne de intrebare…

De cand astept sa ma sune prietenii mei sa ma intrebe ce fac, parca am inceput sa-i sun tot mai rar…ii sun rar sa le spun ca imi este dor sa vorbesc ore in sir cu ei, sa ii aud, sa ii vad, sa ma asigur ca inca ii am langa mine …asa cum i-am avut dintotdeauna.

Dar AZI m-am decis sa nu mai astept nimic, m-am hotarat sa plec in cautarea a tot ce-mi trebuie pentru a fi multumita, sa risc, sa uit de esecuri, sa sper, sa-mi pun in practica ideile, sa te caut, sa obtin ce vreau, sa pasesc mult mai sigura spre visele mele, AZI m-am decis….tu cat ai de gand sa mai astepti?

Lumea....

          Tu te-ai gandit vreodata cat de des folosesc oamenii expresii legate de “lume” (ma vede lumea, ce-o sa zica lumea, daca afla lumea, toata lumea face nu stiu ce…) si cate si mai cate din aceasta categorie vasta. De ce tin ei atat de mult la parerea oamenilor in general?…e absurd sa iti coordonezi actiunile in functie de “ce va spune lumea”. Cu atat mai mult cu cat in zilele noastre invidia si egoismul par sa conduca societatea. Si atunci…te intreb? De ce ai vrea sa iei vreodata in calcul parerea unor indivizi egoisti si invidiosi, doar pentru ca asta e tendinta in general, doar pentru ca traiesti in societate si ai ajuns sa consideri ca ceea ce face majoritatea este bine. Majoritatea oamenilor se multumesc cu ceea ce primesc, fara sa doreasca mai mult… asta inseamna ca si tu trebuie sa faci la fel? Majoritatea oamenilor au capul plecat cand merg pe strada, parca le e teama sa se uite inainte, sa ii priveasca pe ceilalti in ochi… nu trebuie sa mergi si tu la fel… Majoritatea oamenilor cand fac cunostinta cu cineva se uita in alta parte si isi rostesc numele….nu trebuie sa faci la fel, uita-te in ochii persoanei pe care abia ai cunoscut-o, strange-i mana si spune-i un sincer “Imi pare bine sa te cunosc”; fii sigur ca isi va aminti numele tau data viitoare cand va intalniti.

        Priveste in jur sa vezi cata lume mai zambeste…sau fii atent putin la ceea ce vorbesc, ce discutii superficiale poarta, cum par sa se lase condusi de propria viata in loc sa inverseze rolurile si sa decida sa-si conduca ei viata.

         Oamenii care ies in evidenta prin ceva sunt catalogati ca fiind altfel si toti incearca sa-i coboare la nivelul lor, sa-i convinga sa renunte pentru ca oricum nu vor reusi. Nu ma intelege gresit, nu spun sa nu-i respecti pe ceilalti, parerile si viata lor, dar sa stii sa-ti respecti mai mult convingerile, credintele, dorintele, instinctele si ceea ce iti place. Probabil ai auzit si vei mai auzi nenumarate NU-uri in jurul tau, pana cand toate vor deveni fara sens si te vei decide sa fii mai pozitiv, mai curajos si dornic de a-ti asuma riscuri, spunandu-ti DA la toate gandurile care te framantau de ceva vreme, dar n-ai indraznit sa le concretizezi.

        Fii recunoscator daca ai intalnit si ai alaturi oameni care stiu cum sa traiasca, cum sa gandeasca, sa se poarte, sa vorbeasca si sa marcheze intr-un fel sau altul locul pe unde pasesc. Multumeste-le ca au trezit in tine sentimentul de a vrea mai mult si ca nu te-au lasat sa te pierzi printre atatea minti inferioare, care s-au obisnuit sa duca vieti monotone, fara nicio urma de farmec.

       Gandeste-te ca iti esti dator cu o viata plina de bucurii, visuri marete si dorinte ce se vor realiza pentru ca stii si vrei sa fii altfel si nu sa asculti ce “zice lumea”…

O intrebare veche...

Intreaba-te acum, ce ai raspuns pe atunci?…oare daca ai da timpul inapoi, ce ai raspunde, dar daca te-ai raporta la prezent…”ce vrei sa te faci, acum, ca esti mare?...sau daca te-ai raporta la viitor…”ai fost mare, ce te-ai facut?”

-          “Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”

-          Nu stiu…cred ca vreau doar sa fiu mare.

-          Hmmm…cu totii vrem asta pana cand, fara sa ne dam seama, intr-o zi ne trezim ca ni s-a indeplinit dorinta. Probabil atunci am vrea sa fim copii din nou.

-          Tu asta vrei?

-          Nu stiu exact, dar vezi tu…daca tu acum incepi sa alergi si din greseala te impiedici si cazi, e de ajuns sa plangi putin, ca in cel mai scurt timp vine cineva sa te ajute sa te ridici, sa te consoleze, sa vada daca te-ai lovit si cearta hotarat piatra ce-a indraznit sa-ti iasa in cale. Asta te linisteste, te face sa te simti mai bine…esti razbunat. Cand esti mare…ajutorul asta dispare. In primul rand, trebuie sa te abtii sa plangi, trebuie sa inveti sa te ridici singur, sa te consolezi singur, poate sa certi si pietrele, ca sa te linistesti.

-          Dar cand esti mare nu te mai joci si nu cazi la fel de des.

-          Cand esti mare nu mai cazi din joaca, dar apar alte motive..si cazaturile sunt si mai dureroase, te lovesti mai rau. Nu mai este vorba de tot felul de semne si zgarieturi pe genunchi sau in coate, ci rani adanci, pe suflet, pe care nu le poti acoperi cu haine.

-          Nu-mi pasa, eu vreau doar sa fiu mare, imi spuse hotarata, copila blonda cu ochi albastri. 

Ai fost copil… ai vrut sa cresti mai repede si iata ca azi ai ajuns sa-ti vezi dorinta realizata. Nu-ti ramane decat sa te inarmeazi cu entuziasm si curaj, ca sa poti intra in orice joc, nu lasa teama sa te tina pe tusa. Nu te impacienta atunci cand cazi, probabil toti o patesc, important este sa stii cum sa te ridici si sa nu te abati de la regulile jocului in care intri. Iar la toate astea adauga nerabdarea unui copil de a invata mereu un joc nou, de a se “juca” si cu altii, dar sa nu uiti niciodata ca esti un OM MARE si sa te comporti ca atare, sa nu incepi sa plangi si sa astepti sa vina cineva sa te ridice, convinge-te ca ai puterea de a te ajuta singur si fa-o !

PS: Cat de mare e diferenta dintre dorinta de atunci si realizarea de acum? Eu stiu ca vroiam sa fiu actrita, dar…deocamdata ma multumesc sa joc rolul principal din spectacolul vietii mele..pe propria scena..spectacol ce se tine zilnic, cu public sau fara, cu aplauze sau fara, dar la care nu se trage niciodata cortina…La tine cum sta treaba?