Dulce...amaruie

O victorie…dulce, amaruie…dulce pentru ca esti invingator si te bucuri, amaruie pentru ca cineva a trebuit sa fie invins, victoria ta a dus la asta…

O infrangere…dulce, amaruie …dulce pentru ca te-a invatat cu siguranta ceva…amaruie pentru ca infrangerea dezamageste si nu te mai simti la fel de puternic…

O iubire…dulce, amaruie….dulce pentru ca iubirea te implineste si-ti indulceste viata, amaruie pentru ca te stii vulnerabil, stii ca nu mai detii controlul si poti oricand sa suferi..

O intalnire...dulce, amaruie...dulce pentru bucuria de a te revedea cu cineva de care iti era dor, amaruie pentru ca stii ca se va termina curand....si-a fost doar atat, o intalnire...

O despartire...dulce, amaruie....dulce pentru ca asa vei avea sansa de a ti se face dor din nou, amaruie pentru ca e un moment in care trebuie sa deschizi bratele ca sa lasi o persoana iubita sa se indeparteze...

O cearta...dulce, amaruie...dulce pentru ca stii bine ca urmeaza impacarea ce te face sa uiti c-a existat vreodata o cearta, amaruie pentru ca pe moment e trist, e ciudat sa faci fata vartejului de sentimente care te infurie...si cand dispar....te intristeaza..

O viata...dulce, amaruie....dulce pentru ca exista, amaruie pentru ca nu va mai exista candva...

O fata dulce, amaruie....un baiat dulce, amarui....o relatie...dulce, amaruie...si nu mai e nimic de adaugat...

Deci, vezi prea bine...dulce, amaruie, dulce, amaruie...conteaza doar sa stii sa te bucuri de amandoua ca sa intelegi pe deplin ce ti se intampla...hai, curaj... cauta partea dulce...partea amaruie !

Sablon pentru suflet

Uita-te putin in telefonul tau si vezi ca la templates exista unele texte precum “happy birthday, I am sorry”....si cel mai important  “I love you too”... Esti surprins? Nu e cazul...de ce sa nu fie ? la urma urmei parca nimic nu se mai face din sentimente, din dorinta, nu trebuie sa simti ceva cand zici niste cuvinte…parca toti ne-am robotizat intr-o asemenea masura incat ne-ar prinde bine si niste template-uri pentru minte…pentru suflet. Daca vezi un prieten pe strada si tu abia ai iesit de la munca, ti-ar prinde bine un template, nu prea ai chef de socializare...daca persoana iubita iti cere dovezi de afectiune si tu nu prea ai chef, ti-ar prinde bine un template... daca un prieten sufera din dragoste si tu trebuie sa il asculti, ti-ar prinde bine un template, ca doar ai mai auzit atatea povesti de dragoste si de la altii...

Crede-ma...n-ai nevoie de sabloane, ceilalti le detesta...daca nu simti ca vrei sa afli cum ii mai merge celuilalt, nu intreba; daca nu vrei sa il asculti cum iti povesteste suferinta lui, spune-i; daca nu vrei sa fii afectuos cu cineva, nu o face...in primul rand te-ai trada pe tine, apoi pe el..apoi natura umana....Cand vei ajunge sa faci asta sa fii convins ca e momentul in care au murit in tine sentimentele, pasiunea, e momentul in care a murit in tine intreaga lume a oamenilor...ai devenit un robot complet...

            A avea un sablon pentru suflet e ca si cum l-ai inchide intr-o camera si apoi ai inghiti cheia..Mai bine traieste fiecare moment altfel, fa-l sa fie altfel, fa-ti corpul sa se simta prea mic pentru suflet...uraste-l pentru un moment pe cel pe care il iubesti cu toata inima, pentru a-l iubi apoi mai mult, inchide ochii cand esti langa cel iubit ca sa ti se faca dor...uita lucruri, pentru ca apoi sa iti reamintesti...fa-ti iluzii doar ca sa ai deziluzii..plangi, pentru ca mai apoi sa razi...poti face tot ce-ti trece prin minte, doar pentru a avea mereu trairi noi.. altfel... mai intense, dar fa-le inainte de a ajunge sa ai un sablon si pentru...viata...hai, curaj !

PS: mergi si strerge template-urile alea din telefon....oricum nu le folosesti niciodata :-)

De atatea ori...

Ti-ai dorit de atatea ori sa fii suficient cuiva, sa fii tu totul…sa tii loc de hrana, de bani, de timp liber, de dragoste, de ura, de fericire, de tristete, de ras, de plans, poate… chiar si de aer.

 Ti-ai dorit de atatea ori sa crezi ca fara tine lumea asta nu ar fi la fel, n-ar mai avea aceeasi culoare, n-ar mai avea acelasi farmec...cineva n-ar mai putea sa traiasca stiind ca tu nu mai traiesti.

Ti-ai dorit de atatea ori sa ti se spuna ca esti de neinlocuit, ca locul tau nu ar putea fi ocupat niciodata, ca numele tau spune ceva oricui il aude, ca esti unic, ca oamenii din jurul tau sunt asa cum sunt pentru ca te au pe tine pe aproape...

Ti-ai dorit de atatea ori sa primesti afectiune fara s-o ceri, sa primesti dovezi de iubire fara sa le cauti, sa primesti un zambet fara vreun motiv anume, sa fii inteles fara sa explici, sa  fii fericit fara sa stii de ce, sa razi fara motiv...

Ti-ai dorit de atatea ori....si te asigur ca tot de atatea ori ai avut parte de astfel de momente, le-ai simtit...dar recunoaste, n-ai stiut sa le apreciezi suficient, n-ai stiut sa le faci sa dureze, n-ai stiut ca la scurta vreme o sa ti le doresti inca si mai mult.

....Si le doresti chiar si acum, chiar in clipa asta....dar te intreb, o sa iti poti da seama cand o sa le ai? O sa stii de data asta sa le pastrezi...macar in memorie si sa fii recunoascator pentru ele atunci cand te vei plange ca nu le-ai avut niciodata?

Macar acum stii...poate o sa incerci...:-)

Justificarea...

Esti intrebat “de ce?”….si ai vrea sa raspunzi, dar nu stii, nu ai habar ce te indeamna sa te porti asa, ce te face sa fii trist cand altii rad in jurul tau, ce te face sa razi cand altii sunt tristi in jurul tau...

Si te feresti sa recunosti ca nu ai un motiv anume, tot ce stii este ca toate astea vin din interiorul tau...pentru ca asa simti, pentru ca vrei ramai sincer fata de tine, chiar daca asta te face sa pari un prost...chiar daca asta inseamna sa nu te inteleaga ceilalti. Tu ai vrea o justificare....ei ar vrea o justificare...dar ea nu exista...simti...si atat... Si daca te sperie sa nu ai un raspuns...da-ti seama ca nici nu este necesar unul, tu stii si e de ajuns...asta SIMTI !

            Chiar...stii de cate ori ti-a venit sa tipi si n-ai facut-o? De cate ori ti-a venit sa alergi si-ai stat pe loc? de cate ori ai vrut sa plangi si imediat ai schitat un zambet?...de cate ori n-ai zis ca n-o sa mai faci, dar ai facut-o din nou?...de cate ori n-ai zis ca azi ii spui tot si ai ales sa nu-i mai spui nimic?...si toate astea pentru ca nu stiai cum sa te justifici apoi, cand de fapt nici nu e nevoie...

Deci...alunga-ti teama de a parea un nebun..teama de critici...teama de regrete si nu mai cauta sa te justifici, nu ai de ce...ai facut, faci si vei face doar ceea ce simti, iar asta e tot ce conteaza. Vrei justificare cand te intrebi sau esti intrebat “de ce” ? afla ca nu ai una...va trebui sa te multumesti cu ceea ce iti rasuna in gand si incerci sa ignori crezand ca o sinceritate ca asta te-ar face sa pari egoist...dar nu e asa, e pur si simplu curajul de a sta singur... cu tine insuti si sa fii multumit ca nu ti-ai tradat propriul suflet.

Recunoaste...

             Hai, recunoaste…pentru a nu stiu cata oara te-ai inselat…ai crezut ca stii tot, ca poti orice, ca ii cunosti, ca tu ai dreptate, ca tie nu ti se poate intampla, ca nu ai cum sa dai gres…si iata, stai acum si te privesti, cautandu-ti o scuza, cand de fapt te-ai facut ca nu vezi, doar ca sa nu afli ceea ce nu doreai...

 Hai recunoaste...ai fi vrut sa fie altfel, dar nu este... ai vrea sa uiti, dar iti aduci mereu aminte, ai vrea sa crezi ca nu este vina ta, dar adevarul te face sa iti asumi partea de vina...ai vrea sa stii mai multe, poate totul...dar ti-e teama de ce ai putea sa afli...

Hai recunoaste...lumea va continua sa existe si fara tine, dar totusi nu ti-o poti imagina in absenta ta...ai crede ca totul si-ar pierde rostul, dar nu e asa...ai crede ca ei au nevoie sa fii puternic, dar nu au...poti sa traiesti un esec si apoi sa o iei de la capat, chiar sub privirile lor, ingaduitoare sau dure...

Hai recunoaste...ti-e greu uneori sa pari un prost pentru dragoste, pentru orice nevoie de-a ta care te face viu...dar totusi o faci, ca sa ramai sincer fata de tine....ti-e greu uneori sa traiesti plin de extaz o bucurie,  sa i te dedici intru totul, fara sa te gandesti la realitate, fara sa-ti amintesti ca dureaza putin...

Hai RECUNOASTE....ai gresit, te-ai inselat...si o s-o faci din nou de fiecare data cand vei avea ocazia, doar pentru a trai si a simti ceea ce exista doar atunci cand esti departe de adevar, de realitate, de reguli, de consecinte....doar atunci cand privesti totul prin ochii optimistului sau poate ai visatorului...asa o sa-ti ierti cu siguranta indrazneala de a te preface ca nu vezi faptele ce insista sa te uiti atent la ele...

Spune-i...

Il privesti in ochi cand ii vorbesti, ii vezi placerea si interesul din priviri si te intrebi cum de reusesti sa il faci atent la tot ce zici, cum de sta sa te asculte neincetat, cum poate sa treaca peste faptul ca tu uiti sa te mai opresti; il strangi in brate cand ti-e dor de el si te asiguri ca este acolo, langa tine…el te tine cat mai aproape sa simti ca nu mai este vorba de doua persoane…ci de una singura; il alinti cand vrei sa il vezi zambind, razi de el cand vrei sa il superi…il bati la cap cand vrei sa obtii ceva de la el, il strigi cand nu ajungi la raftul de sus al dulapului, il suni mereu, invocand ceva stupid, cand de fapt vrei doar sa-i auzi vocea, dar l-ai sunat de prea multe ori si nu poti recunoaste adevaratul motiv inca o data; il vrei cand nu este aproape, il descoperi in fiecare minut, il auzi chiar si atunci cand nu vorbeste, il recunosti usor dintr-o mare de oameni, il chemi langa tine cand vrei sa te privesti prin ochii lui si descoperi ca…poate pana la el ochii tai n-au stiut sa vada ceea ce conta, visele tale n-au stiut sa lupte pentru supravietuire, chipul tau n-a stiut sa ascunda tristetea, sufletul tau n-a stiut ca….este viu.

Il vezi ca se indeparteaza… simti ca ai nevoie de el, de prezenta lui in viata ta, dar ceva te impiedica sa-i spui; e poate teama noastra, a oamenilor, de a da fara garantia de a primi ceva inapoi, nestiind ca doar asa poti simti ca ai oferit cu adevarat…lui: o iubire mai presus de fiinta, iar tie…sinceritate: ai avut curajul sa recunosti ca esti vulnerabila. Fugi, spune-i…striga-ti iubirea…fata de el, fata de oricine o simti…uneori e important sa auda si TU STII ASTA ! :-)

Poveste

A fost odata….ca niciodata…sau poate a mai fost…un om care nu stia exact ce face, incotro se indreapta, daca traieste povestea lui sau a altcuiva, mintindu-se ca asa a vrut sa traiasca, asta a ales si e multumit. Un om care parea sa fie interesat de tot, dar in acelasi timp de nimic, parca niciun lucru de pe lumea asta nu era facut pentru el, parca nu-si gasea locul, fiind intr-o permanenta cautare. Un om apreciat de toti ca duce o viata minunata, ca zambeste prea mult, ca face totul cu usurinta...insa el nu stia daca intr-adevar asa era, dar se lua dupa ceilalti si lucrurile mergeau destul de bine.

            Dar, cand ramanea singur cu gandurile sale..nu stia cum sa faca sa fuga de ele, ceva il nemultumea de fiecare data cand se gandea serios la viata lui, simtea ca trebuie sa se produca o schimbare, dar nu stia ce anume…si s-a hotarat: “imi trec visele pe o foaie, indiferent cat de irealizabile par, indiferent cat de greu va fi sa le indeplinesc. O sa ma uit la ele dimineata, ca sa stiu de ce ies din casa, pentru a-mi da seama de ce lupt si de ce fac toate astea. Am ambele picioare..Cu picioarele pot pasi catre intelepciune, pot merge acolo unde imi doresc, pot ajunge unde vreau, pot alerga catre persoana pe care vreau sa o imbratisez, pot sari in sus de bucurie cand simt asta….

            Am ambele maini…Cu mainile ma pot agata de orice…chiar si de o speranta, de un vis, pot prinde cu mainile mele mana ta si sa pornim impreuna la drum, pot distruge, dar pot construi, pot lovi, dar pot mangaia…

            Am ambii ochi..cu ochii pot vedea incotro ma indrept si pot alege calea pe care vreau sa o parcurg, pot privi chipurile celor dragi mie si pot privi spre noi orizonturi.

            Am suflet, un suflet plin de viata…Cu sufletul pot simti tot ceea ce traiesc, iar asta e cel mai important, sa simt ca traiesc, sa fiu capabil sa am cele mai frumoase sentimente, pentru mine, pentru tine, pentru lume, pentru orice…DA, am tot ce-mi trebuie pentru a reusi, trebuie doar sa ma hotarasc, trebuie doar sa-mi dau seama care este visul meu si sa-l aduc aproape.”  
            Si ghici ce… astazi visul lui a devenit realitate, simplele cuvinte trecute odinioara pe o foaie, au dat si continua sa dea sens vietii lui. Povestea probabil se repeta in fiecare colt al lumii, in fiecare moment cineva o traieste…dar nu e si cazul tau nu? Pe tine nu te framanta gandurile cand ramai singur pentru ca VISUL tau e deja lipit la oglinda si te indrepti cu pasi sigur spre realizarea lui, nu-i asa? Daca nu...oricum nu e tarziu...fugi si ia o foaie.. :-)

In asteptare...

De cand astept sa mi se implineasca visele parca am uitat sa mai visez…parca nu mai am puterea sa le inlocuiesc cu altele, mai marete, mai importante. Las sa treaca pe langa mine visele altora, le analizez, le admir…dar pierd cand las sa treaca pe langa mine visele mele…am uitat ca pe astea trebuie sa le opresc si sa le tin foarte aproape, pentru a ma agata de ele cand sunt pusa sa astept…ele trebuie sa-mi dea rabdarea necesara.

De cand astept sa vii parca am uitat sa traiesc, nu-mi mai dau seama cat de repede trec zilele…si am uitat de mult sa le mai numar, cu ce folos? Oricum nu stiu exact cand vei veni, cand imi vei spune ca nu mai am de asteptat, ca s-a terminat cu noptile lungi…

De cand astept sa aflu tainele mari ale vietii mele…parca nu mai stiu sa vad micile taine, ascunse in spatele lucrurilor simple care ma inconjoara, care dau in fond culoare zilelor mele, care ma indeamna dimineata sa pornesc spre ziua ce tocmai a inceput…

De cand astept momentul potrivit pentru a face asta, parca mi-au luat-o altii inainte …si mi-am dat seama ca momentul potrivit este ceva ce intarzie mereu sa apara…eu trebuie sa fac contextul potrivit pentru moment…

De cand astept raspunsul la intrebarile care ma framanta, parca am uitat sa ma mai intreb si alte lucruri, sa fiu curioasa si asupra altor aspecte, sa cercetez si altceva in afara de ceea ce am cercetat pana acum si mi-a ridicat semne de intrebare…

De cand astept sa ma sune prietenii mei sa ma intrebe ce fac, parca am inceput sa-i sun tot mai rar…ii sun rar sa le spun ca imi este dor sa vorbesc ore in sir cu ei, sa ii aud, sa ii vad, sa ma asigur ca inca ii am langa mine …asa cum i-am avut dintotdeauna.

Dar AZI m-am decis sa nu mai astept nimic, m-am hotarat sa plec in cautarea a tot ce-mi trebuie pentru a fi multumita, sa risc, sa uit de esecuri, sa sper, sa-mi pun in practica ideile, sa te caut, sa obtin ce vreau, sa pasesc mult mai sigura spre visele mele, AZI m-am decis….tu cat ai de gand sa mai astepti?

Lumea....

          Tu te-ai gandit vreodata cat de des folosesc oamenii expresii legate de “lume” (ma vede lumea, ce-o sa zica lumea, daca afla lumea, toata lumea face nu stiu ce…) si cate si mai cate din aceasta categorie vasta. De ce tin ei atat de mult la parerea oamenilor in general?…e absurd sa iti coordonezi actiunile in functie de “ce va spune lumea”. Cu atat mai mult cu cat in zilele noastre invidia si egoismul par sa conduca societatea. Si atunci…te intreb? De ce ai vrea sa iei vreodata in calcul parerea unor indivizi egoisti si invidiosi, doar pentru ca asta e tendinta in general, doar pentru ca traiesti in societate si ai ajuns sa consideri ca ceea ce face majoritatea este bine. Majoritatea oamenilor se multumesc cu ceea ce primesc, fara sa doreasca mai mult… asta inseamna ca si tu trebuie sa faci la fel? Majoritatea oamenilor au capul plecat cand merg pe strada, parca le e teama sa se uite inainte, sa ii priveasca pe ceilalti in ochi… nu trebuie sa mergi si tu la fel… Majoritatea oamenilor cand fac cunostinta cu cineva se uita in alta parte si isi rostesc numele….nu trebuie sa faci la fel, uita-te in ochii persoanei pe care abia ai cunoscut-o, strange-i mana si spune-i un sincer “Imi pare bine sa te cunosc”; fii sigur ca isi va aminti numele tau data viitoare cand va intalniti.

        Priveste in jur sa vezi cata lume mai zambeste…sau fii atent putin la ceea ce vorbesc, ce discutii superficiale poarta, cum par sa se lase condusi de propria viata in loc sa inverseze rolurile si sa decida sa-si conduca ei viata.

         Oamenii care ies in evidenta prin ceva sunt catalogati ca fiind altfel si toti incearca sa-i coboare la nivelul lor, sa-i convinga sa renunte pentru ca oricum nu vor reusi. Nu ma intelege gresit, nu spun sa nu-i respecti pe ceilalti, parerile si viata lor, dar sa stii sa-ti respecti mai mult convingerile, credintele, dorintele, instinctele si ceea ce iti place. Probabil ai auzit si vei mai auzi nenumarate NU-uri in jurul tau, pana cand toate vor deveni fara sens si te vei decide sa fii mai pozitiv, mai curajos si dornic de a-ti asuma riscuri, spunandu-ti DA la toate gandurile care te framantau de ceva vreme, dar n-ai indraznit sa le concretizezi.

        Fii recunoscator daca ai intalnit si ai alaturi oameni care stiu cum sa traiasca, cum sa gandeasca, sa se poarte, sa vorbeasca si sa marcheze intr-un fel sau altul locul pe unde pasesc. Multumeste-le ca au trezit in tine sentimentul de a vrea mai mult si ca nu te-au lasat sa te pierzi printre atatea minti inferioare, care s-au obisnuit sa duca vieti monotone, fara nicio urma de farmec.

       Gandeste-te ca iti esti dator cu o viata plina de bucurii, visuri marete si dorinte ce se vor realiza pentru ca stii si vrei sa fii altfel si nu sa asculti ce “zice lumea”…

O intrebare veche...

Intreaba-te acum, ce ai raspuns pe atunci?…oare daca ai da timpul inapoi, ce ai raspunde, dar daca te-ai raporta la prezent…”ce vrei sa te faci, acum, ca esti mare?...sau daca te-ai raporta la viitor…”ai fost mare, ce te-ai facut?”

-          “Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”

-          Nu stiu…cred ca vreau doar sa fiu mare.

-          Hmmm…cu totii vrem asta pana cand, fara sa ne dam seama, intr-o zi ne trezim ca ni s-a indeplinit dorinta. Probabil atunci am vrea sa fim copii din nou.

-          Tu asta vrei?

-          Nu stiu exact, dar vezi tu…daca tu acum incepi sa alergi si din greseala te impiedici si cazi, e de ajuns sa plangi putin, ca in cel mai scurt timp vine cineva sa te ajute sa te ridici, sa te consoleze, sa vada daca te-ai lovit si cearta hotarat piatra ce-a indraznit sa-ti iasa in cale. Asta te linisteste, te face sa te simti mai bine…esti razbunat. Cand esti mare…ajutorul asta dispare. In primul rand, trebuie sa te abtii sa plangi, trebuie sa inveti sa te ridici singur, sa te consolezi singur, poate sa certi si pietrele, ca sa te linistesti.

-          Dar cand esti mare nu te mai joci si nu cazi la fel de des.

-          Cand esti mare nu mai cazi din joaca, dar apar alte motive..si cazaturile sunt si mai dureroase, te lovesti mai rau. Nu mai este vorba de tot felul de semne si zgarieturi pe genunchi sau in coate, ci rani adanci, pe suflet, pe care nu le poti acoperi cu haine.

-          Nu-mi pasa, eu vreau doar sa fiu mare, imi spuse hotarata, copila blonda cu ochi albastri. 

Ai fost copil… ai vrut sa cresti mai repede si iata ca azi ai ajuns sa-ti vezi dorinta realizata. Nu-ti ramane decat sa te inarmeazi cu entuziasm si curaj, ca sa poti intra in orice joc, nu lasa teama sa te tina pe tusa. Nu te impacienta atunci cand cazi, probabil toti o patesc, important este sa stii cum sa te ridici si sa nu te abati de la regulile jocului in care intri. Iar la toate astea adauga nerabdarea unui copil de a invata mereu un joc nou, de a se “juca” si cu altii, dar sa nu uiti niciodata ca esti un OM MARE si sa te comporti ca atare, sa nu incepi sa plangi si sa astepti sa vina cineva sa te ridice, convinge-te ca ai puterea de a te ajuta singur si fa-o !

PS: Cat de mare e diferenta dintre dorinta de atunci si realizarea de acum? Eu stiu ca vroiam sa fiu actrita, dar…deocamdata ma multumesc sa joc rolul principal din spectacolul vietii mele..pe propria scena..spectacol ce se tine zilnic, cu public sau fara, cu aplauze sau fara, dar la care nu se trage niciodata cortina…La tine cum sta treaba?

Oameni frumosi...

Mi-e sete mereu de frumusete, mai bine zis, mi-e dor mereu de oameni frumosi, …ador sa vad oameni frumosi, sa-i privesc cum trec, in simplitatea lor si sa le zambesc gandindu-ma ca ei nici nu stiu cat sunt de frumosi prin felul lor de-a fi, prin vorbele lor…prin privirea lor…prin faptul ca sunt oameni. Si cat de trist este sa vezi ca lumea asta se pierde in rautate doar pentru ca multi dintre noi uitam de “jobul” asta..de OM, preferam sa ne luam multe alte joburi..oricare, dar nu cel pentru care am fost nascuti…asta ne-ar face atat de liberi incat probabil ne-ar fi teama..n-am sti ce sa facem cu un sentiment atat de pur…E oare tarziu pentru noi ca specie? Tehnologia oricum pare sa ne inlocuiasca peste tot, si de ce nu, din moment ce suntem uneori la fel de reci precum masinariile acestea care actioneaza doar la comanda.

Dar mai bine du-te, priveste in oglinda…uita-te cum ochii sunt in perfecta simetrie cu nasul si gura de pe chipul tau…uita-te cum stai drept, demn in fata ta…mandru de ceea ce esti si gandeste-te ca asa trebuie sa ramai mereu, ca asa trebuie sa te vada si ceilalti, frumos cum te vezi tu. Sa nu ma intelegi gresit si sa crezi ca trebuie sa pleci cu oglinda dupa tine. :-) Nu asta e de facut…trebuie doar sa fii mereu la fel de sincer in fata celorlalti cum esti in fata ta, lasa-i sa te vada cum esti de fapt, nu-ti fie teama ca vor fugi…sau daca o vor face..gandeste-te ca fug de teama de a nu le cere si lor sa fie sinceri, lasa-i sa fuga..

            Hai fii curajos, omule ! Fii TU, doar simplul fapt ca esti om te face frumos…masura in care amplifici asta..depinde doar de tine.

Si iar mi-e dor de oameni frumosi, dar va am pe voi, prieteni…si profit nebuneste ca sunteti aici..si nu fac decat sa va privesc…iar si iar si iar…

Curaj...

Zilele astea mi-am dat seama de un (alt) adevar destul de trist al vremurilor noastre…al generatiei noastre: suntem lipsiti de curaj, de puterea de a decide in mod ferm si irevocabil ceea ce este bine sau nu pentru noi. Si de aici…incepe povestea, nu stim cand sau cum sa actionam, nu stim daca sa actionam acum sau mai tarziu, daca sa actionam pentru noi sau pentru altii, iar toate astea aduc odata cu ele numeroase consecinte care par sa ne ingreuneze traiul…si asa foarte complicat pentru varsta pe care o avem, ar spune majoritatea…

Dar in fond problema nu se afla in mediu, in parinti, in prieteni sau in vremurile pe care le traim ci pur si simplu in mintea noastra, in noi. Nu stim ce vrem cu adevarat, nu stim cum sa ne motivam pe noi insine, nu vrem sa aflam daca exista sau nu solutii care sa ne ajute sa trecem peste obstacolele pe care le intampinam, sfarsind prin a ne lamenta lung si inutil despre cat de greu este sa fim noi..

Cum ar fi…ca in loc de toate aceste ganduri, fara de folos, la urma urmei…sa iei un creion si o bucatica de hartie pe care sa asterni tot ceea ce vrei sa obtii, toate dorintele tale, sa le dai o prima forma fizica, o forma bruta…dar care sa-ti demonstreze ca ele exista cu adevarat. Apoi lipeste-le in locul pe care il vezi tu cel mai des, ca sa iti aduci aminte de ele tot timpul, sa stii pentru ce iesi din casa, sa stii pentru ce iei deciziile pe care le iei, sa stii ce vrei sa obtii de la ziua care abia a inceput. Da-ti seama ca singura persoana care te poate motiva cu adevarat esti tu, asta dupa ce ti-ai dat seama ce vrei de fapt de la tine.

Hai ! Curaj ! Fii convins ca merita sa depui eforturi ca sa le obtii…sunt dorintele tale. Pune mana pe creion si lipeste-ti dorintele pe frigider..pe minte…pe suflet. :-)